Unul dintre puţinele personaje ale presei noastre. Cu bune, cu rele, Radu are un talent inconfundabil reflectat atât în editorialele scrise de-a lungul timpului în ProSport, SPT sau în altă parte, cât şi în intervenţiile sale de la TV. UPDATE …
În urmă cu puţin timp, m-am bucurat atunci când am aflat că va scrie din nou în ProSport şi ca va fi invitat aproape permanent la Sport.ro. N-a durat o lună – sau poate mă înşel – şi totul s-a risipit. Cunoscându-l destul de bine, mai ales că vreo 3-4 ani mi-a fost vecin de birou, Radu nu a putut spune da, când, de fapt, voia să spună nu. Sincer, înspăimîntător de sincer, Banciu a mai lovit o dată fără milă, fără a se gândi la consecinţe.
Pierdere grea pentru trustul Pro, Banciu ar putea accepta oferta prietenului său de Turul Franţei, Radu Naum, noul şef de la GspTV. O ofertă cu multe zerouri, din câte am auzit. Să-i fie de bine!
UPDATE Se pare că Radu a revenit la sentimente mai bune faţă de ProSport şi, în consecinţă, faţă de Sport.ro. Despre acelaşi subiect a scris şi Ştefan Beldie pe blogul lui.
15 iulie, 2008 la 3:18 pm |
pai cam toate ofertele de acolo sunt cu muuuuuuuuuuuuuuuuuuulte zerouri. toata floarea cea vestita a intregului coltz de presa bucurestean se muta cu purcel si catzel acolo…
15 iulie, 2008 la 4:36 pm |
[...] Marton tocmai mi-a atras atentia ca Iulian Valvoiu sustine pe blogul sau aceasta [...]
15 iulie, 2008 la 6:26 pm |
grea asta.
15 iulie, 2008 la 7:53 pm |
vreau shi eu sa stiu dak aceste programe gsp 1 shi gsp 2 d unde poti face rost d ele ti le baga televiziunea la care esty abonat automat sau trebuie sa platesti pentru ele..? ca nu mai inteleg nimik din ce se petrece…
15 iulie, 2008 la 10:09 pm |
@ alin – salutare! ce mai e pe la prima?
ai dreptate cu ofertele de la gsptv, dar asta e piaţa acum. într-un fel, era normal să-i vedem pe toţi tvriştii către intact, cum la fel de normal era ca Naum şi Tolo să încerce să transfere de la Pro sau Sport.ro. De Radu chiar îmi pare rău – ar mai fi o persoană, al cărei nume nu-l pot face public, dar asta e altă discuţie – ar fi fost un câştig pentru ambele părţi: ProSport şi Sport.ro.
Merge (m) înainte! Baftă multă!
15 iulie, 2008 la 10:10 pm |
s- grea? stai să vezi ce mai vine
15 iulie, 2008 la 10:13 pm |
bylec – salutare!
socoteala e simplă: dacă ai acasă abonament la RCS sau Digi Tv, atunci ai toate şansele să vezi meciurile care vor fi transmise pe GspTV 1-4! Dacă nu, va trebui să te mulţumeşti doar cu derby-ul etapei ce va fi dat de Antena 1, în fiecare duminică.
Sau poate te vei transfera de la UPC către ceilalţi. Mie, unul, cam asta îmi vine să fac!
Numai bine!
16 iulie, 2008 la 9:11 pm |
ms pentru raspuns
16 iulie, 2008 la 9:46 pm |
cu placere!
20 iulie, 2008 la 3:14 pm |
incurcate sunt caile tale DOAMNE! as vrea ca banciu sa stea la sport.ro … daca tin bine minte a spus odata la sptfm ca sport.ro are audienta mai mica decat cartoon network.sincer , are dreptate!
15 august, 2008 la 4:05 pm |
pt mine esti cel mai tare comentator din romania — eu daca aveam o televiziune de sport — tu erai in capul listei —- esti super———————————–
15 august, 2008 la 4:05 pm |
esti super tare
15 august, 2008 la 4:11 pm |
eu sint printre norocosi care pride gsp tv ——
15 august, 2008 la 4:12 pm |
sorry pt ceilalti————————-
15 august, 2008 la 4:16 pm |
oriunde te duci ———– e ok
15 august, 2008 la 4:17 pm |
numia sa mai apari pe sticla
7 octombrie, 2008 la 1:16 pm |
Pai mi se pare normal ca oamenii sa se duca acolo unde sunt platiti mai bine,nu?Oricum,bravo lui ca este in situatia de a avea posibilitatea de a alege unde doreste sa lucreze,sunt putini oameni in acest domeniu care au capatat un nume si lumea doreste sa ii vada.Radu Banciu e unul din ei. Dupa parerea mea,Turul Frantei si Vuelta nu ar avea asa mult farmec daca nu ar fi el cu comentariile lui savuroase.Imi amintesc un episod din Turul Frantei din acest an,cand un ciclist a alunecat cu bicicleta intr-o prapastie si abia a scapat in timp ce bicicleta sa nu a mai putut fi recuperata.Numele ciclistului nu mi-l mai amintesc dar modalitatea in care Radu Banciu si Radu Naum au transformat aceasta situatie tragica intr-una amuzanta mi s-a intiparit in minte. Felicitari lui Radu Banciu pentru tot ce face si imi doresc sa il vad cat mai des la televzor,indiferent unde;)