Reportaj pe scara blocului

La mine, în Drumul Taberei. Introducerea înseamnă plecatul de acasă şi datul de bună ziua unui vecin ce-şi are aria de acoperire pe scara blocului şi în spaţiul verde din faţa lui. Mă rog, un verde metalic, de la maşinile ce-l colorează în fiecare zi şi noapte.

Nu mă opresc aici, pentru că nu pot şi pentru că trebuie să aflu. Ce s-a mai întâmplat cu nebuna de la unu, care s-a încurcat cu un bărbat însurat cu propriile îndoieli. Mă interesează? Of course, pentru că de plecarea ei depinde locul maşinii mele în ierarhia parcărilor în aer liber. Nu pleacă, deocamdată, căci i-au fost făcute acte pe un spaţiu care nu-i aparţine. Suspans…

Se joacă tare, deci ajung la parter după 20 de minute de culise şi dezvăluiri din apartamentul deţinătoarei de maşini şi de intrigi. Aici, d-na administrator. Cu aceeaşi întrebare legată de apometre. O sa-mi cumpăr unul să merg cu el de gât când mă vede. Poate se linişteşte.

În parcare, maşina mea protestează cu ştergătoarele ridicate. Că de ce nu-i găsesc şi ei un loc – poate să fie şi urât – dar să fie al ei, numai al ei. Încerc s-o liniştesc, dar spune că o doare spatele. Mă uit şi văd o rană urâtă. Bădăranii!!!

Îmi vine s-o iau înapoi spre casă, dar văd că inamicii nu au plecat. Acum sunt împreună, deci ar fi de doă ori mai greu. Un aurolac îmi atrage atenţia. “Finala este pe 29 iunie, ora? Nu văd, nu scrie!”, îl observ chiorându-se la un petec de ziar murdar.

Zâmbesc, dar de fapt sunt trist! Pentru că fotbalul trăieşte şi-n boscheţi, şi din vorbă în vorbă, nu doar pe tiraje şi rating. Şi pentru că chiştocul ăla era de la Gazetă!  

 

Etichete tiraj, bloc, aurolaci, ziare