…29 de ani…

By iulianv

Azi, 25 aprilie! E mult, e puţin?

 

UPDATE: Gabi a scris mai jos că nu e nici mult, nici puţin. Că e frumos! Acum, să vă povestesc: vineri, 25 aprilie, am adormit la 8.30 dimineaţa din cauza unei dureri infernale de măsea. Trezit pe la 13.45, învoit de la muncă, mers la stomatolog. La cel care mai avea chef să lucreze în Vinerea Mare. Care m-a trimis să-mi fac o radiografie. Adică m-a trimis în Infern: două ore cu maşina pe traseul Drumul Taberei - Iuliu Maniu, dus – întors. Acolo unde am dat peste o asistentă grasă, care puţea şi la propriu, şi la figurat, având în vedere că mi-a greşit prima radiografie. Apoi, dentist din nou, scos măsea de minte cu infecţie, mers să-mi spăl maşina. Pe drum, s-a găsit unul să intre în mine. Daune la Opel nu, sperietură măricică. Era prima dată pentru mine şi, ca de obicei, prima dată ai ceva emoţii.

Cam atât! Frumos?  Da, cu toate astea, da! Bine, asta spun acum, atunci… În fine, seara a fost impecabilă: Gabi, Raluk, Roxy şi Mitzi, adică bridge, mieunat şi vaze sparte. Un 29 inedit. În aşteptarea prefixului, acum pot să vă mulţumesc tuturor celor ce mi-aţi urat La Mulţi Ani! Ştiu că n-aţi vrut să citiţi aceste rânduri, dar asta e viaţa! Să ne citim cu bine, la ziua voastră!

Etichete , ,

7 Răspunsuri la “…29 de ani…”

  1. Adrian spune:

    LA MULTI AAAAAAANIIIIII!!

    Esti nebun, auzi la el cica e mult? Pustanule! :P

    Acum serios: Sa fii sanatos, iubit si fericit, si sa-ti dea Dumnezeu tot ce-mi doresc si mie! Vorba ceea, nu e deloc o lista modesta! :)

    Te pupa fanul tau numarul 1!

  2. Catalin Apostol spune:

    La multi ani si sa-ti mearga din ce in ce mai bine!

  3. sergiu spune:

    la multi ani, pushtiule!:)

    all za best

  4. gabi spune:

    Nu e nici mult, nici putin. E frumos. LA MULTI ANI

  5. Daniel Nazare spune:

    te mai doare maseaua???

  6. iulianv spune:

    Vă mulţumesc tuturor celor de aici de pe blog, mulţumesc fanilor şi familiei …
    O glumă nesărată?

  7. Olty spune:

    Salutare,

    Am gasit un articol interesant si m-am gandit sa-l postez pe blogul tau…
    Nu am gasit un topic unde sa-l pun , asa ca m-am gandit ca aici ar fi cel mai bine! :)

    Zilele ursului…

    Ursul este sărbătorit la Martinii de Iarnă (1-3 februarie), la Ziua Ursului (2 februarie), în Sâmbăta Ursului (o săptămână înainte de Moşii de Florii, de Sâmbăta lui Lazăr sau toamna, la Sfântul Andrei), de 1, 2 şi 13 august.

    Stretenia (2 februarie), când se fac practicile rituale ale viilor, este şi Ziua Ursului, sau Martinul cel Mare, fiind la mijlocul celor trei zile succesive ale Martinilor de iarnă, sau Sânmartinii, deoarece în mitologia populară se crede că, în această zi, ursul iese din hibernare şi părăseşte bârlogul.

    Această tradiţie rituală are motivaţia ei – apărarea gospodăriilor de agresiunea urşilor. Primele trei zile ale lunii februarie sunt dedicate Martinilor de Iarnă, patroni ai urşilor. Cel mai puternic şi mai periculos dintre ei, Martinul cel Mare, este sărbătorit în ziua de 2 februarie, la Stretenie sau Ziua Ursului. Conform tradiţiei, ursul ar ieşi în această zi din bârlog, ca să-şi privească umbra pe zăpadă. Dacă este frig, ceaţă şi nu-şi vede umbra, îşi dărâmă bârlogul, trage un joc, merge la râu, bea o gură de apă şi îşi vede de treburi prin pădure. Din contră, dacă timpul este frumos, e soare şi îşi vede umbra pe zăpadă, intră din nou în bârlog pentru că iarna va mai dura 40 de zile.

    Ziua de 1 august (închinată Sfântului Mucenic Macabei) este numită popular Macaveiul ursului sau Împuiatul (împerecherea) urşilor. În Ţara Haţegului, ursului i se pun daruri în drum (o pulpă de viţel) dându-i-se nume ca Moş Martin, Moş, Ăl bătrân. 2 august este şi ea ziua ursului şi se ţine să nu facă urşii şi lupii pagube; nu se lucrează cânepa, în timp ce 13 august se sărbătoreşte pentru ca ursul să nu omoare animalele.

Lasă un Răspuns